September 15, 2019

Endodonția

Endodonția

Endodonția este o ramură a stomatologiei (medicinei dentare) care se ocupă de structurile din interiorul dinților.

Endodontul este medicul stomatolog (medic dentist) specializat în efectuarea tratamentelor radiculare și a diferitelor proceduri în interiorul dintelui pentru salvarea acestuia.

Multora le este cunoscută expresia „a scoate nervul”. Ea vine de la faptul că în interiorul dintelui există țesut nervos, dar, pe lângă el, mai sunt și vase de sânge care hrănesc dintele.

Unul dintre rolurile țesutului nervos este acela de a activa sistemul imun al organismului astfel încât să trimită celulele care apără organismul spre locul unde simțim durere.

Rolul vaselor de sânge este de a transporta elemente nutritive și de reconstrucție. 

În momentul în care cariile avansează foarte mult și distrug țesuturile dure ale dintelui, începe lupta sistemului imun cu bacteriile care ajung din cavitatea orală la structurile moi din interiorul acestuia, moment în care dintele începe să doară.

Tratamentele se aplică în funcție de cât este de avansată caria dentară: 

  • Obturații (cunoscute sub numele de plombe) care înlocuiesc țesuturile dure.
  • Pulpotomii – se îndepărtează țesutul afectat din partea coronară a dintelui și se păstrează țesuturile moi de la nivelul rădăcinilor (nervi și vase de sânge).
  • Regenerare tisulară – în cazurile dinților permanenți ai copiilor când rădăcina dintelui nu este formată complet.
  • Pulpectomii totale (cunoscute ca scoaterea nervului) – cazurile cele mai frecvente, din cauza prezentării târzii la medicul stomatolog, când țesutul din interiorul dintelui este infectat. Sistemul imun nu mai poate să lupte cu bacteriile de la acest nivel și este nevoie de scoaterea țesutului infectat, dezinfectarea spațiului din interiorul dintelui și sigilarea lui.

Tehnologia a avansat în acest domeniu și au apărut instrumente care ajută endodontul să realizeze tratamente cât mai eficiente: 

  • Microscop – mărește de până la 25 ori și ajută la detectarea unor canale înguste, fisuri etc. ce nu se pot observa cu ochiul liber.
  • Apex locator – instrument care ajută la măsurarea lungimii rădăcinilor.
  • Endomotor – instrument care ajută la curățarea rădăcinilor de țesutul infectat, într-un timp mult mai mic față de tehnicile manuale, ceea ce duce la finalizarea tratamentelor într-un timp cât mai scurt.

FAQ

De ce tratament endodontic?

Pentru a salva dintele și pentru a-l folosi cât mai mult timp. El te ajută să mănânci, să ai mai multă încredere în tine când zâmbești și chiar să articulezi corect cuvintele. 

Care sunt șansele de succes?

Conform studiilor efectuate până acum, rata de succes este în jur de 90% la 5 ani; adică, statistic, 9 din 10 dinți sunt prezenți după 5 ani de la tratament și nu prezintă simptomatologie.

De ce retratament endodontic?

Tratamentele vechi în care spațiul s-a reinfectat, adică acel 1 dinte din 10, presupun scoaterea materialului vechi cu care s-a sigilat, dezinfectarea spațiului și se resigilează.

Care sunt șansele de succes în retratamentele endodontice?

Conform studiilor, rata de succes este favorabilă și în acest caz – în jur de 85%.

Dacă nu merge nici retratamentul endodontic, mai există vreo soluție de a păstra dintele?

În cazurile în care sistemul imun nu reușește să elimine infecția de la nivelul vârfurilor rădăcinilor, adică pe exteriorul acestora, se poate realiza rezecția apicală: o mica intervenție chirurgicală. Astfel se taie în jur de 3mm din varful rădăcinii și se curăță zona respectivă. 

În cazul în care nici acest tip de tratament nu este eficient, atunci, din păcate dintele trebuie extras.